Format:CAREIA

De la Muntele-Athos.ro
Versiunea din 21 septembrie 2006 16:07; autor: AthosWikiSysop (Discuție)

(dif) ←Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Careia M-re grecească numită Protatul, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Ctitorul ei dintru început, a fost împăratul Constantin cel Mare (324-337). In 361 , pe vremea patriarhului ariean Eudoxiu a fost arsa. A fost zidită însă de către împărati Bizantini. La început a fost un schit, mai târziu avându-se în vedere locul unde se afla, cu sfatul întregului Sf. Munte s-a hotărât a se socoti catedrala orasului Careia. Chiliile sunt locuintele ieromonahilor slujitori ai administratiei centrale a Sf. Munte. In tinda bisericii se văd mormintele călugărilor martiri, care au mărturisit credinta dreaptă, contra unirii cu Roma. Deasupra mormântului ard necontenit 4 candele mari. Biserica a fost pictată de maestrul Emanuel Panselin si se întretine de către celelalte M-tiri mari ale Athosului, ca, catedrală centrală. In vechime i-a fost închinată M-rea Cotroceni din Bucuresti si Sfintii 3 Ierarhi din Iasi. Biblioteca Careei este veche si foarte bogată. Aici se află arhiva antichitătii si actele secrete ale M-rei pe care călugării le păstrează cu mare grije nearătându-le la nimeni. In timpul războiului mondial (1914-918), englezii au silit pe călugări să le arate aceste acte, pe care le-au fotografiat si apoi le-au înapoiat. Aici se găseste si primul tipic al Sf. Munte (targos). Are si 42 manuscrise grecesti pe pergament din sec. XII-XlV-lea si multe altele. Aici se afla mormintele sfintilor martiri ucisi de Ioan Vecos in 1204 caci s-au opus latinizarii Sfantului Munte.

Icoana "Axion Estin" - este legata de minunea - icoana se afla la Chilia Adormirii Maicii Domnului langa schitul Sf. Andrei, in anul 980. Un ucenic se ruga in fata icoanei cu rugaciunea "Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim." Atunci apare Arhanghelul Gavriil in chipul unui calugar si ii spune sa se roage asa "Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu , cea pururea fericita si preanevinovata si maica Dumnezeului nostru" la care sa adauge "Ceea ce esti mai cinstita...", dar ucenicul nu a retinut exact cantarea , atunci ingerul a scris cu degetul pe o lespede de piatra aceasta cantare . Aceasta piatra se pastreaza si in zilele noastre.

In Lunea luminata se face litanie in Careia cu aceasta icoana, iar pe 24 oct. la Tesalonic.

Schitul Sfantului Andrei

In 1830 doi sihastri rusi Visarion si Varsanufie au construit o chilie; in 1874 s-a ridicat o biserica mare cu 3 altare , 19 paraclise si 30 de clopote.

Sfinte moaste: aici se gaseste capul Sfantului Apostol Andrei , particele de la sf. Alex Nevski , Sf. Maria Magdalena.